Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a anunțat că este nevoit să stopeze tranzitul de gaze rusești destinate consumatorilor europeni printr-unul din punctele de interconectare de la granița cu Federația Rusă, aflat în regiunea Luhansk din estul țării, acuzând trupele ruse de ocupație că au afectat procesele tehnologice ale instalațiilor sale din zona respectivului punct, inclusiv prin deturnarea unor cantități de gaze din fluxurile aflate în tranzit spre UE.
Operatorul național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a solicitat Uniunii Europene redirecționarea prin conductele sale a importurilor de gaze rusești care sunt efectuate în prezent prin intermediul Nord Stream 1, gazoductul ce leagă Rusia de Germania traversând Marea Baltică, dar și eliminarea restricțiilor de export din România.
În urmă cu 13 ani, la criza europeană a gazelor din prima parte a anului 2009, Rusia a acuzat Ucraina că "fură" din gazele rusești aflate în tranzit prin sistemul de transport ucrainean, explicând astfel problemele de alimentare din țări precum România, Ungaria sau Polonia. De exemplu, operatorul român Transgaz raporta în ianuarie 2009 o scădere cu 40% a importurilor prin Ucraina față de nivelurile normale.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a anunțat că a anulat o decizie a Comisiei Europene din 2016, care permitea Gazprom să își majoreze utilizarea de capacitate și livrările de gaze naturale prin gazoductul OPAL, gazoduct care face legătura între conducta Nord Stream a gigantului rus de stat și Germania, unul dintre principalii săi clienți din UE.